Călătorie în Dealu Mare

O experiență enoturistică de o zi by Domeniul Strehan

Există locuri în care timpul încetinește.
Unde dealurile se deschid în fața ta, viile curg până la orizont, iar o zi obișnuită se transformă într-o experiență pe care o ții minte mult timp după ce te întorci acasă.

Călătorie în Dealu Mare este o experiență enoturistică creată pentru cei care vor să evadeze din ritmul orașului și să descopere podgoria Dealu Mare într-un mod relaxat, autentic și memorabil.

Te invităm într-o serie de excursii printre podgorii spectaculoase, degustări de vin, peisaje de poveste și momente care se trăiesc lent — cu un pahar de vin bun în mână.

Ce include experiența

🍇 Transport privat cu autocarul pe ruta București – Ploiești – Dealu Mare și retur
🍇 Plimbare cu Sightseeing Bus printre podgoriile Dealu Mare
🍇 Timp de relaxare în podgorie, pe terasa Domeniului Strehan
🍇 Posibilitatea de a servi masa într-un cadru spectaculos, în mijlocul viilor

 

Program orientativ al experienței

10.00🍇 Plecare din București / Ploiești către Dealu Mare

11.30 🍇 Plimbare cu Sightseeing Bus printre podgoriile Dealu Mare
12.00 🍇 Degustare de vinuri Domeniul Strehan (opțională, contra cost, conform pachetului achiziționat — disponibilă și la fața locului)
14.30 🍇 Timp liber și program relaxant pe terasa Domeniului Strehan
17.00 🍇 Întoarcere către București / Ploiești

 

 

Pachete & rezervări

Degustarea Domeniul Strehan poate fi inclusă în anumite pachete sau achiziționată separat la locație.

Locurile sunt limitate pentru fiecare experiență, pentru a păstra atmosfera relaxată și ritmul lent al unei zile petrecute în Dealu Mare.

Informații pentru copii

• Copiii cu vârsta sub 4 ani beneficiază de transport gratuit.
• Pentru copiii cu vârsta între 4 și 12 ani, costul transportului este redus cu 50%.
• Pentru copiii peste 12 ani se aplică tarif întreg pentru transport.

Informații utile

Recomandăm o ținută comodă, potrivită pentru o zi petrecută în podgorie
În cadrul experienței se pot realiza fotografii și materiale video pentru promovare
Prietenii necuvântători sunt bineveniți să ni se alăture în această experiență prin podgoriile Dealu Mare. Vă rugăm doar să vă asigurați că sunt supravegheați pe întreaga durată a evenimentului, pentru confortul tuturor participanților.

 

Bilete

🎟️ Ticket Adulti: 149 RON (transport, plimbare si degustare)                                                 

Ticket Adulti Include:

  • Transport București –Ploiesti- Domeniul Strehan – si retur
  • Plimbarea cu Sightseeing BUS in Delau Mare
  • Degustare de 5 vinuri la Domeniul Strehan si platu de branzeturi maturate si fructe confiate

 

🎟️ Transport Ticket Adulti: 49 RON (București – Ploiesti -Domeniul Strehan si retur)   

Atentie! Acesta nu este un bilet, ci un supliment pentru transport.
Ticket Adulti Include:

  • Transport București –Ploiesti- Domeniul Strehan – si retur
  • Plimbarea cu Sightseeing BUS in Delau Mare

Plecarea are loc din parcarea Bucuresti Piata Victorie la ora 10.00am.

Plecarea are loc din parcarea Bucuresti Piata Victorie la ora 10.00am.

 

🎟️ Transport Ticket Copii este 12 ani: 25 RON (București – Ploiesti -Domeniul Strehan si retur)

Cumpără bilet

Contactează-ne pentru detalii la:

tel: 0730.071.075 și/sau email: office@domeniulstrehan.ro

Eveniment organizat de Domeniul Strehan 

TopHotel Awards 2025

Best Initiative for Supporting Local Tourism

Am ales să participăm în această categorie deoarece, prin intermediul proiectului nostru, frumusețea Podgoriei Dealu Mare poate fi explorată fără grija transportului.

Crama Strehan este o cramă de tip boutique situată în Podgoria Dealu Mare, iar dorința noastră a fost de a promova turismul viticol fără stresul transferului/transportului, atât între crame, cât și din București până în Dealu Mare.

În acest sens, am inițiat proiectul „Turul Cramelor” în parteneriat cu alte 10 crame din zonă: Davino, Vinalia, Metamorfosis, Serve, Budureasca, Velvet, DFR, Aurelia Vișinescu, Lacerta și Stațiunea de Cercetare Pietroasa. Am achiziționat un autocar de tip Sightseeing care parcurge traseul vinului de la o cramă la alta, permițând clienților să participe la degustările vinurilor locale fără grija condusului sau a transportului public subdezvoltat.

Astfel, le oferim turiștilor posibilitatea de a degusta vinuri și de a se bucura de la înălțime de frumusețea spectaculoasă a podgoriilor din Dealu Mare. Podgoria Dealu Mare este situată la doar o oră de București, însă infrastructura transportului public descurajează participarea turiștilor la astfel de activități. Prin soluția găsită, vinurile românești primesc atenția bine meritată și, totodată, contribuim activ la dezvoltarea turismului local.

Proiectul „Turul Cramelor” nu doar că rezolvă problema transportului, ci este și primul proiect de colaborare între cramele locale, contribuind real la dezvoltarea unei competitivități constructive într-un sector de top al țării noastre.